TABĂRA MICUL CERCETAȘ LA SKI
📍CÂRLIBABA – CÂMPULUNG MOLDOVENESC – 2027
O amintire de-o viață!
BONUS: Program de animație în locație!
Echipament necesar desfășurare program (echipament schi – clăpari, schiuri, căști de protecție);
Transfer cu autoturisme la pârtie, din fața Primariei Cârlibaba;
Asistență turistica și monitori pentru desfășurarea activităților.
Program 5 nopți /6 zile – 6 nopți/7 zile
Locație: Complex Dumbrava Minunată – Hostel Alex
Pârtiile pe care le putem folosi în ordinea disponibilității și în funcție de prezența zăpezii: Cârlibaba, Meștecăniș, Câmpulung, Vatra Dornei.
INTRODUCERE ÎN TABĂRA MICUL CERCETAȘ LA SCHI
Pasionații de schi și toți cei care doresc să se inițieze în tainele acestui sport îndrăgit, sunt invitați să participe la Tabăra Micul Cercetaș din Cârlibaba. Vom avea parte de momente de neuitat, fiind o experiență captivantă și antrenantă în mijlocul peisajului montan acoperit cu omăt.
Copiii au șansa de a se conecta cu natura, să formeze relații de prietenie, să-și dezvolte abilitățile de socializare, înțelegere și de întărire a spiritului de echipă. Ne vom pregăti temeinic așa cum numai un „CERCETAȘ” o poate face pentru a deprinde tehnicile elementare de inițiere în turismul montan, și vom lua cursuri de supraviețuire, prim ajutor, alimentație, aflând totodată și despre pericolele ce ne pasc în natură.
PROGRAMUL TABEREI:
ZIUA 1. PORNIM SPRE PARADISUL MONTAN!
Înainte de a ne începe călătoria noastră plină de aventură în incredibila Tabără de Schi, ne încărcăm cu multă voie bună și ne înarmăm cu răbdare pentru a face față drumului. Vom porni pe traseul Buzău – Bacău – Roman – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc.
Vom face cunoștință cu gazdele noastre, iar după cazarea grupului, vom avea timp liber pentru acomodare și descoperirea peisajelor montane de poveste. Toti elevii participanți se organizează în echipe , vom proba și ne vom acomoda cu echipamentul pentru schi. Seara servim prima cină.
ZIUA 2. DRUMEȚIA CU OBSTACOLE SURPRIZĂ!
După servirea micului dejun, micii cercetași vor participa la o activitate cu totul specială, menită să le dezvolte spiritul de echipă, dar și să sublinieze rolul fiecarui coechipier ca parte integrată în grup. Probele desfășurate în prima parte a zilei pun în evidență creativitatea și atenția copiilor precum și aptitudinile de coordonare, cooperare.
Ne înarmăm cu multă răbdare și ne concentrăm cu toată forța pentru Drumeţia cu obstacole surpriză! Fiecare echipă va primi din partea organizatorilor o hartă a zonei. Pe această hartă va fi marcat traseul pe care îl vor parcurge, şi vor exista anumite instrucţiuni cu privire la desfăşurarea probei. Pe parcursul acestei drumeţii, concurenţii vor întâlni 5 posturi de control cu arbitrii, iar în fiecare post se va desfăşura câte o probă surpriză. Traseul va avea un grad minim de dificultate, putând fi parcurs de toți elevii indiferent de experiență sau de pregătirea lor fizică.
ZIUA 3. CONCURSUL DE ORIENTARE ȘI COLOR PARTY
Servim micul dejun și ne pregătim pentru a participa la Concursul de Orientare după Hartă,
o experiență palpitantă prin care participanții își vor pune la încercare abilitatea de navigare, spiritul de echipă, dar mai ales gândirea strategică. Ce presupune acest lucru? Concurenții vor primi o hartă a zonei în care se desfășoara activitatea de orientare. În fiecare punct indicat, participanții trebuie sa descopere câte un post („mut”, „lampion”) unde vor găsi un capsator cu care îşi vor pride fişa de parcurs, vor descoperi și explora natura pitorească. Acest concurs este prilejul ideal pentru ca micilor aventurieri să le fie stimulată pasiunea pentru aventură.
Seara, împreună cu echipa de animatori, vom putea participa la COLOR PARTY. Nu vor lipsi costumele colorate cât mai neobișnuite, voia bună și entuziasmul. Vă așteptăm să dați dovadă de cât mai multă creativitate și originalitate la această petrecere cu tematică surpriză!
ZIUA 4. DRUMEȚII MONTANE, SĂNIUȘ
Dis de dimineață, după ce ne servim micul dejun, ne pregătim să cunoaștem împrejurimile splendide din Campulung. Vom porni într-o drumeție plină de aventuri pe un traseu cu grad minim de dificultate, neexistand probleme din punct de vedere al siguranței copiilor. Opțional putem alege și o excursie la pârtie pentru a ne lua porția de adrenalină pe pârtie, pentru săniuș. TARIF: aprox. 50 de lei/persoană – valabil în 2025!
ZIUA 5. TEHNICILE CERCETĂȘEȘTI
După prima masă a zilei vom avea ocazia să învățăm și să punem în practică primele tehnici de cercetășie, pe care trebuie să le deprindă fiecare mic cercetaș. Vom „aprinde” spiritul de echipă, învățam să supraviețuim în sălbăticie, aflăm despre pericolele ce ne pasc în natură, să oferim primul ajutor în caz de accidente și să ne alimentăm corespunzător atunci când ieșim pe trasee. În acest fel ne vom dezvolta și abilitățile de comunicare, încrederea în sine și în alți oameni și soluționarea unor eventuale probleme ivite.
Vom pune în practică toate cele învățate în această zi, iar fiecare echipa va pregăti un adăpost în zăpadă.
ZIUA 6. ÎNVĂȚARE EXPERIENȚIALĂ PRIN JOCURI ȘI PROGRAM ARTISTIC
Servim micul dejun, iar întreaga zi o vom petrece într-un mod activ și distractiv. Seara vom avea parte de un program artistic cu voie bună, cântece și ne vom strânge în jurul unui foc de tabără unde vom povesti ce ne-a plăcut cel mai mult la această tabără.
Copiii învață mai bine atunci când participă activ, decât atunci când citesc, ascultă sau privesc. Jocul ne oferă această oportunitate de învățare experențială prin care activăm spiritul de echipă, atenția, rapiditatea, motricitatea grosieră și spontaneitatea copiilor.
ZIUA 7. RĂMÂI CU BINE, MINUNATĂ BUCOVINA!
După micul dejun, (masa de pranz la pachet), cu bagajul plin de amintiri, ne luăm rămas bun de la gazdele noastre și pornic către casă dornici să le povestim celor dragi cum am petrecut 7 zile minunate în Bucovina cea de poveste.
SERVICII INCLUSE:
- 6 nopți de cazare conform programului;
- Pensiune completă – toate mesele servite în regim bufet deschis;
BONUS:
- Program distractiv de aventura;
- Transfer cu autoturisme la pârtie, din fața Primariei Cârlibaba;
- Echipament necesar desfășurare program (echipament schi – clăpari, schiuri, căști de protecție);
- Program de inițiere schi: cursuri zilnice de aproximativ 2 ore pe pârtiile domeniului schiabil Cârlibaba. Cursanții sunt grupați pe serii și au program la pârtie în fiecare zi în funcție de grupă, în intervalul orar: 09:00 – 11:00; 11:30 – 13:30; 14:00 – 16:00.
- Asistență turistica și monitori pentru desfășurarea activităților.
- Fiecare 5 copii sunt însoțiți de către un cadru didactic!
- Pârtiile pe care le putem folosi în ordinea disponibilității și în funcție de prezența zăpezii: Cârlibaba, Meștecăniș, Câmpulung, Vatra Dornei.
NU SUNT INCLUSE IN TARIF:
- Transportul până în locație
- Transportul grupului către și de la pârtie, dar și eventualele vizite pe întreaga durată a programului de tabără! (Vă rugăm să solicitați cotație de km pentru intreaga cursă!
- Transportul pe cablu – Tarifele pentru urcarile pe partie valabile in sezonul 2026 sunt: Adulti ( sunt considerati adulti persoanele peste 12 ani ) 80p – 330 lei; 40p – 190 lei; 20p – 100 lei; 10p – 55 lei; 2p – 15 lei. Copii ( persoane cu varsta pana in 12 ani , inclusiv cei nascuti in 2014): 80p – 265 lei; 40p – 145 lei; 20p – 80 lei; 10p – 45 lei; 2p – 12lei. Acces pe partia mica pentru cei care nu folosesc instalatia de urcare – 50 lei/zi.
- Se percepe o taxa de 20 lei- garantie pentru cartele, garantie returnabila in momentul returnarii acesteia . Contravaloarea urcarilor neutilizate nu poate fi rambursata. Cartela nu este transmisibila.
- Acces piscină – tarif: 30 lei/ora/copil; 40 lei/ora/adult (obligatoriu casca pentru acces piscină;); Ciubar 300 lei/ora/maxim 8 pers
- Acces pationar – tarif : 40 lei/persoană (închiriere echipament + acces 2 ore).
INFORMAȚII IMPORTANTE:
Tarifele includ un TVA de 11% la cazare si masă și sunt valabile la momentul lansării ofertei 15.09.2026! În cazul în care, vor exista modificări de taxe și impozite, tariful se modifică/recalculează la nivelul legislației în vigoare la momentul prestării serviciilor!
- Programul se adresează exclusiv copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 13 ani însoțiți doar de cădrele didactice.
- Rezervarea devine fermă în momentul achitării avansului de minim 500 lei/copil în termen de 14 zile de la confirmare si transa a 2-a de 300 lei pana la 20.12.2026. Pentru rezervarile efectuate dupa 20.12.2026 se achita un avans de 800 lei in termen de 14 zile de la data confirmarii rezervarii.
- Avansul achitat nu se returnează, fiind însă permisă reprogramarea în cazul situațiilor medicale susținute de documente doveditoare.
- Din motive obiective ne vedem nevoiți să nu mai acceptăm participarea persoanelor adulte (părinți, bunici etc.) sau a copiilor neînsoțiți de cadre didactice, la programele de tabără.
Informații despre COMPLEX DUMBRAVA MINUNATĂ – HOSTEL ALEX
Situat într-un cadru natural deosebit de la marginea orașului Câmpulung Moldovenesc, la poalele Munțiilor Rarău, Hostel Alex vă salută din inima Bucovinei și vă oferă cazare în camere și apartamente de 3, 4, 5 și 6 locuri (cu paturi normale și etajate). Locația dispune de grup sanitar propriu, TV etc.
Complexul situat pe malul râului Moldova se întinde pe aproximativ 4 hectare de teren și pune la dispoziția turiștilor două terenuri de fotbal, un teren de volei, zonă de baschet, zonă pentru badminton, zonă tenis de masă, foișoare, un amfiteatru, piscină acoperită, lac de pescuit, restaurant. Copiii se pot relaxa în cele două locuri de joacă amenajate și dotate cu leagăne, topogane, balansoare, etc.
De altfel, în cadrul complexului, turiștii pot participa și la activitățile optionale precum traseu de aventură, tiroliană, trambuline, topogan gonflabil, tir cu arc, tir cu pușcă, bile pe apă, caiace pe lac, plimbări cu bicicleta. Mai multe detalii puteți afla accesând pagina principală: www.complexdumbravaminunata.ro
Rezervările se fac doar în scris pe adresa de e-mail: [email protected]
Vă așteptăm să petrecem o săptămână de neuitat în Bucovina!



