TABARA AVENTURA PE ULITA

Traditii si obiceiuri ca la romani

Bucovina – 2022

SISTEM MASA: BUFET DESCHIS

                 Tara noastra a fost dintotdeauna bogata in datini, obiceiuri si traditii si de aceea dorim sa le prezentam si sa-i introducem pe copii in lumea traditionala romaneasca. Este important ca noi sa ii facem pe copii sa respecte obiceiurile si traditiile poporului mostenite din mosi- stramosi, sa invatam copii sa aprecieze frumusetea portului romanesc, a dansului  si a cantecului popular romanesc, valorile spirituale dar si sa deprinda tehnicile vechi a unor mestesuguri: incondeierea de oua, pictura pe lemn, pictura pe ceramica, cusutul si tehnici de impaslire.

 

Program:

Devreme, intr- o dimineata, la ora 06:00 (ora de plecare se stabileste in functie de locul de plecare), ne incepem calatoria catre “Aventura pe ulita”. Ne incepem drumul “aventuros” din Bucuresti, continuam catre Buzau- Bacau- Campulung Moldovenesc. Bineinteles ne oprim sa vizitam o parte (doar 2 obiective la alegere) din monumetele istorice care ne ies in cale pe drumul nostru: Manastirea Agapia, Manastirea Varatec, Muzeul Memorial “Ion Creanga”- Humulesti, Manastirea Neamt.sau doar un obiectiv – Cetatea Neamtului,   La lasarea serii ( dupa ora 18.00),  intram cu autocarul pe “ulita”, coboram , facem cunostinta cu gazdele noastre si ne cazam.

In ziua urmatoare toti participanti isi aleg atelierele (maxim 2 ateliere / persoana) la care doresc sa participe, in functie de ce abilitati isi doresc sa dezvolte ( cate un atelier din fiecare grupa astfel:

grupa folclor –  la alegere intre dansuri populare sau muzica populara si .

grupa mestesuguri – la alegere intre pictura sau impaslire)

Fiecare grup se imparte in mod egal catre fiecare grupa de ateliere.

ATELIERUL DE PICTURA – ne este prezentata arta traditionala de pictura (tehnica, instrumente,modele si culori) si cu pensula in mana ne transformam in adevarati mestesugari si  dam viata si culoare obiectelor care ne inconjoara.

Vom putea experimenta invataturile noastre pe mai multe tipuri de suport pentru picture.

ATELIER DE CUSATURI si IMPASLIT

Cusutul–  activitate manuala usoara accesibila oricui, baieti sau fete. Ascultam cu mare interes povestea inului, canepei si bumbacului si totodata deprindem tehnici de cusut si ochiuri de baza, care se vor transforma in semne de carte, bentite sau bratari.

Impaslirea- aflam ce inseamna acest termen si proces. Aflam cum se obtine materialul de lucru – pasla – cum lana de pe oita trece prin mai multe stadii si ajunge in manutele noastre pentru a realiza decoratiuni.

ATELIERUL “FOLCLORISTII” – atelier de dans, formam ansambluri si invatam suite de dansuri populare usoare din toate regiunile Tarii Romanesti.

ATELIERUL DE CANTEC SI VOIE BUNA – toti cei cu glas de privighetoare vor putea participa la atelierul de muzica, in cadrul caruia invatam cantece de voie buna romanesti.

Dupa amiaza participam la activitati sportive (jocuri de echipa – fotbal, volei, baschet, badminton, tenis de masa) si ne pregatim sa plecam in excursii si drumetii pentru a putea vedea cu ochii nostri frumusetile Bucovinei. Astfel , va propunem 2 excursii (incluse in oferta de transport propusa sau pe care trebuie sa le luati in calcul in cazul in care veniti cu transportul dumneavoastra):

Excursia 1 – Campulung Moldovenesc- Muzeul Oului (pret bilet intrare 5 lei ) – plimbare cu Mocanita Hutulca- Moldovita(pret bilet 25 lei / copil si  35 lei/ adult- pret valabil in vara 2021).

Excursia 2 – Campulung Moldovenesc – Pojorata- Drumul Comorilor- Transrarau- in drumetie putem admira Pietrele Doamnei, Varful Rarau. In cadrul acestei drumetii veti putea admira adevarate frumuseti ale naturii, avand posibilitatea de a vedea Muntii Giumalau, Muntii Ceahlau, Valea Moldovei sau Valea Bistritei sau Traseul 3 de la excursiile optionale.

In aceste zile ne vom face timp si pentru organizarea unei excursii optionale pentru a putea vizita o parte din minunata Bucovina:

Traseu 1- Pasul Palma – Manastirea Sucevita – Atelierul de ceramica neagra din Marginea- Radauti (pret 50 lei). – o zi

Traseu 2 – Pasul Palma – Manastirea Sucevita – Atelierul de ceramica neagra din Marginea-Manastirea Putna-  Radauti (pret 60 lei). – o zi

Traseul 3: Campulung Moldovenesc – Sadova – Lacul Iezer ( pret 25 lei ) – jumatate de zi

Traseul 4: Suceava (Muzeul de istorie, Cetatea de scaun a Sucevei) – Falticeni (Muzeul Apelor Mihai Bacescu) (pret 60 lei) – o zi

Fiecare grup poate opta pentru maxim 2 excursii optionale (una de o zi si una de jumatate de zi).

În costul excursiilor nu sunt incluse tarifele de intrare la obiectivele turistice.

Fiecare seara va fi deosebita pentru ca avem pregatite programe speciale: serate de dans, jocuri, activitati sportive.

In ultima zi organizam “ADUNAREA POPORULUI” – chemam reprezentantii din toate regiunile Romaniei si dam startul la cea mai frumoasa petrecere romaneasca. Vom fi inconjurati de obiectele create de voi, mici romanasi cu inima mare, la atelierele mestesugaresti si va rasuna muzica autentica romaneasca. Bineinteles ca in aceeasi seara vom avea si festivitatea de premiere si focul prieteniei. Recomandam o tinuta traditionala sau macar un tricou alb.

ULTIMA ZI – Cu parere de rau ne luam “La revedere!” de la gazdele noastre primitoare si pornim spre casa dornici sa povestim celor dragi cum am petrecut zile minunate in  Bucovina.

Traseu retur – Campulung Moldovenesc – vizita Manastirea Voronet sau Vizita Manastirea Humor – Bacau – Buzau – Bucuresti.

Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica ordinea desfasurarii activitatilor in functie de conditiile meteorologice si a anumitor necesitati ale grupurilor.

HOSTEL ALEX

 Situat intr-un cadru natural deosebit la marginea orasului Campulung Moldovenesc, la poalele Muntiilor Rarau, Hostel Alex ne saluta din inima Bucovinei si va ofera cazare in camere si apartamente de 3, 4, 5 si 6 locuri (cu paturi normale si etajate), cu grup sanitar propriu, TV. Complexul situat pe malul raului Moldova se intinde pe aproximativ 4 hectare de teren si pune la dispozitia turistilor 2 terenuri de fotbal, un teren de volei, zona de baschet, zona pentru badminton, zona tenis de masa, foisoare,  un amfiteatru, piscina acoperita, lac de pescuit, restaurant. Tot in curtea complexului va puteti relaxa in cele 2 locuri de joaca amenajate, dotate cu leagane, topogane, balansoare, etc. si puteti participa la activitatile optionale: traseu de aventura, tiroliana, trambuline, topogan gonflabil, tir cu arc, tir cu pusca, bile pe apa, caiace pe lac, plimbari cu bicicleta. https://www.complexdumbravaminunata.ro/

 

DATE DE INTRARE 7 ZILE: 

12.06, 19.06, 26.06,

 03.07, 10.07, 17.07, 24.07, 31.07,

07.08, 14.08, 21.08, 28.08.2022

PRET:

1380 lei/ persoana

PRETUL INCLUDE :

6 NOPTI CAZARE –  7 ZILE

6 PENSIUNI COMPLETE  – SISTEM BUFET DESCHIS

BONUS:

PROGRAM DISTRACTIV DE AVENTURA

ECHIPAMENTE NECESARE PENTRU DESFASURARE PROGRAM

ASIGURAM CARATUL BAGAJELOR PANA LA CAMERA DOAR COPIILOR CU VARSTA DE PANA LA 8 ANI. DUPA ACEASTA VARSTA SE POATE ASIGURA CONTRA COST, 20 LEI, PANA LA CAMERA SI DIN CAMERA LA AUTOCAR.

ASISTENTA MEDICALA: CONSULTUL SI ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI SUNT GRATUITE INSA MEDICAMENTELE SUNT CONTRA COST.

ASISTENTA TURISTICA

                              FIECARE 4 COPII SUNT INSOTITI DE UN CADRU DIDACTIC!!!

NU SUNT INCLUSE IN PRET:

TRANSPORT AUTOCAR ( se poate solicita oferta de transport cu plecare din Bucuresti sau din orice oras din tara) 

In cazul in care veniti cu transportul dumneavoastra va rugam sa aveti in vedere sa asigurati transportul si pentru excursiile trecute in program. In aceasta situatie grupul trebuie sa asigure cazarea si masa soferului (in locurile de tabara retinute), taxa pentru acest loc fiind de 1.000 lei. Putem asigura gratuit cazarea soferilor care insotesc un grup compact de 50/60 persoane, in camere cu 3 sau 4 locuri.

EXCURSIILE OPTIONALE

INTRARILE LA OBIECTIVELE TURISTICE

ACTIVITATI OPTIONALE IN PARC:

Tiroliana ( 7.5 lei/coborarea), traseu de aventura prin copaci 15 lei/ un traseu, bile pe apa 15 lei/ 5 minute, tir cu arcul 7.5 lei/7 sageti, tir cu pusca  7.5 lei/ 15 focuri, trambulina 7.5 lei/ 7 minute, plimbare cu bicicleta 15 lei/ 15 minute, plimbare cu caiacul 20 lei/20 minute, topogan gonflabil 7.5 lei/10 minute.

  • Oferta este valabila cu achitarea unui avans de minim 400 lei/platitor in termen de 30 de zile de la data confirmarii pentru rezervarile efectuate pana la data de 1 Februarie sau in termen de 10 zile de la confirmare pentru rezervarile efectuate dupa 01.02.2022.
  • In caz de retragere dupa achitarea avansului acesta nu se returneaza ci se accepta doar inlocuiri. In cazul in care retragerea intervine dupa data de 1 Aprilie 2022 sumele datorate pentru fiecare loc sunt egale cu contravaloarea taberei. Se accepta doar modificari de nume pana cu 7 zile inainte de intrare.
  • In cazul in care programul nu poate fi sustinut din cauza restrictiilor impuse de autoritati acesta va fi reprogramat la o data ulterioara stabilita de comun acord.
  • Contravaloarea taberei se achita integral pana la data de 01 Iunie.

Din motive obiective si pentru o mai buna desfasurare a programului nu vom mai primi in grupuri de copii mai mari de clasa a 8a.

Programul este obligatoriu pentru toti participantii deoarece pe durata activitatilor nu putem oferi supraveghere in afara atelierelor. Daca considerati ca o parte dintre copiii inscrisi nu vor dori sa participe la programul propus va sfatuim sa va reorientati catre un alt program cu activitati atractive pentru toti participantii.

De asemenea, din motive de siguranta alimentara, va aducem la cunostinta faptul ca este complet interzisa achizitionarea alimentelor din afara locatiilor pe tot parcursul programului, coordonatorul taberei rezervandu-si dreptul de a refuza continuarea participarii la program persoanelor care incalca aceasta regula.

Anexele atasate trebuie prelucrate si trimise pe mail inainte de plata avansului impreuna cu datele de contact (adresa mail si numar de telefon) ale tuturor cadrelor didactice insotitoare.

De asemenea, pe anexe trebuie sa apara absolut toti participantii (elevi + cadre didactice insotitoare + copii de cadru didactic, daca este cazul).

De asemenea, nu vom mai primi nici parinti sau bunici sau alti adulti care nu sunt cadre didactice insotitoare singura exceptie fiind cazurile medicale ce trebuie dovedite cu acte la data rezervarii. (In caz contrar adultii vor trebui sa achite un supliment de 800 lei adaugat tarifului doar in urma acordului coordonaturului, care isi rezerva dreptul de a refuza intrarea acestora in locatie).      

Va asteptam sa petrecem o saptamana de neuitat in Bucovina!

 

Grila transport