TABĂRA AVENTURA EXPLORATORILOR

HERCULANE – CAZANELE DUNARII – 2023

„O AMINTIRE DE-O VIAȚĂ”

Sistem de masa: bufet deschis

Intalnirea la ora 6.00 in parcarea de la Academia Militara (acces din B-dul Eroilor). Plecarea spre Herculane,  pe traseul Pitesti – Targu Jiu – Severin – Herculane, se va face cu ajutorul “trasurilor” moderne, puse la dispozitia voastra. In drumul nostru spre aventura putem participa optional: vizita la Horezu, la Baia de Fier, vizitam Pestera Muierii, la Targu Jiu, vom face o plimbare prin “Parcul lui Brancusi”.

Ajunși la locație, ne facem comozi în camerele primite, iar seara servim prima cină. Sosirea in locatie se va face dupa ora 18.00.

Pentru o bună desfășurare a activităților ce încep din a doua zi, copiii vor fi împărțiți pe echipe și rând pe rând bifează toate atelierele din cadrul programului Aventura exploratorilor.

Zilele se scurg rapid dar punctul culminat al vacanței de vară abia acum începe. După cunoașterea echipei de verzișori (animatori), copiii vor fi implicați atât în activități educative nonformale cât și distractive. Participarea la aceste activități va pune în evidență creativitatea și atenția copiilor precum și aptitudinile de coordonare și lucru în echipă.

Activitățile educative nonformale propuse în tabără îi trec pe copii prin experiențe noi. Spre exemplu, la atelierul “Exploratorii trecutului”simularea unor tehnici dacice si romane de lupta cu ajutorul informatiilor puse la dispozitie de animatori. Impreuna aflam tainele formarii poporului roman, precum si a obiceiurilor strabune.

Nu departe de atelierul “Exploratorii trecutului” stă și atelierul de creație, care va evidenția îndemanarea și inventivitatea copiilor. Podoabele confectionate de micii exploratori sunt semne de pricepere si indemanare.  Un alt atelier propus este atelierul “lumina si culoare” – realizarea unor picturi cu ajutorul ustensilelor puse la dispozitie de animatori.

Prin atelierul de dans se vor elibera de energie și le va aduce o senzație de libertate, într-un stil aparte.

La jocuri activăm spiritul de echipă, atenția, rapiditatea, motricitatea grosieră și spontaneitatea copiilor.

Activități distractive

Copiii învață mai bine atunci când participă activ, decât atunci când citesc, ascultă sau privesc. Jocul ne oferă această oportunitate de învățare experiențiala. Un moment de relaxare bine meritat îl vom petrece la piscina locației.

Încărcați cu voioșie, ne îndreptăm spre terenul de sport, participând în aer liber la atelierele de fotbal și volei. Distracția continuă în sala de jocuri, unde ne vom distra folosind mesele de air hockey, fussball și tenis.

Zona de agrement din interiorul complexului ne asteaptă (Optional) să petrecem momente inedite. Distracția poate continua achiziționând  jetoane în valoare de 7.5 lei, care se pot folosi astfel: tir cu arcul 7.5 lei (7 săgeți), air soft 7.5 lei (15 bile), trambulina 7.5 lei (7 minute), bile pe apă 15 lei (5 minute), traseu de aventura 15 lei (1 traseu), plimbare cu bicicleta 15 lei (15 minute)                                                                                                                                                       

Dupa amiaza participam la activitati sportive (jocuri de echipa – fotbal, volei, tenis de masa si badminton) si ne pregatim sa plecam in excursii si drumetii pentru a putea vedea cu ochii nostri frumusetile zonei. Astfel , va propunem 2 excursii (incluse in oferta de transport propusa sau pe care trebuie sa le luati in calcul in cazul in care veniti cu transportul dumneavoastra):

Excursia 1 – Mehadia  – Orsova – Cazanele Dunari – Statuia lui Decebal – Manastirea Mraconia. ( optional plimbare cu salupele prin Cazanele Dunarii – tariful se comunica in luna Mai 2023)

Excursia 2 – Mehadia  – Baile Herculane  – o scurta incursiune in trecutul istoric al zonei. ( aceasta excursie se realizeaza in ziua plecarii spre casa) 

In aceste zile ne vom face timp si pentru organizarea unor excursii optionale pentru a putea vizita si alte atractii turistice ale zonei:

Traseu 1- Mehadia  – “Ulpia Traiana Sarmizegetusa” (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala Daciei Romane, situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei. Ruinele orașului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea Sarmizegetusa, județul Hunedoara. – cost 50 lei/ platitor minim 40 platitori/autocar. ( excursie – jumatate de zi)

Traseu 2- Mehadia – Complexul Mulinologic de la Rudaria (Eftimie Murgu). Numele de Rudaria deriva din doua cuvinte slave, ruda = minereu si reka = riu. Denumirea mulinologic deriva din cuvantul moulin= moara din limba franceza. La Rudaria (satul Eftimie Murgu, Caras Severin) este cel mai mare parc mulinologic din sud estul Europei. Adică parc cu mori de apă. În momentul de fata la Eftimie Murgu sunt 22 de mori insirate de-a lungul a aproximativ 3 kilometri de rau. Ultima oprire o facem la Cascada Bigar. – cost 40 lei/platitor minim 40 platitori/autocar. ( excursie – jumatate de zi)

Traseu 3 Caransebeș – Lugoj – Timișoara cu vizitarea principalelor obiective turistice din zona centrală a orașului denumită și  Piața Victoriei, fostă Piața a Operei, una din piețele centrale ale municipiului Timișoara, locul în care Timișoara a fost proclamată în 20 decembrie 1989 primul oraș liber din România. La polii opuși ai pieței se găsesc la nord Opera, iar la sud Catedrala Mitropolitană. Dinspre Operă spre Catedrală vom admira ansambluri arhitecturale de importanță istorică situate pe  promenadă, cea de pe dreapta purtand numele „Corso” iar cea de pe stânga „Surogat”. În jurul pieței se găsesc importante instituții, cum ar fi Opera RomânăTeatrul NaționalTeatrul Maghiar de StatTeatrul German de StatCatedrala Mitropolitană, cinematografele Timiș, Capitol și Studio, Muzeul Banatului, galeriile de artă și multe magazine. Cost excursie – 75 lei/ plătitor/ minim 40 platitori/autocar (excursia se desfasuara intre mic dejun si cina cu servirea mesei de pranz la pachet)

În costul excursiilor nu intră tarifele de intrare la obiectivele turistice.

Tot in cadrul programului va propunem si organizarea unei drumetii – traseul va fi propus in tabara de catre coordonator in functie de starea vremii la momentul respectiv si de obiectivele ce vor fi disponibile la acea data.

Fiecare seara dupa cină va fi specială, pentru că echipa de animatori vă propune programe deosebite: sportive, sala de jocuri, cinema, discotecă, loc de joacă. Ultima seară este rezervată festivității de premiere, care se va încheia cu mult așteptatul foc al prieteniei.  După micul dejun ( maxim ora 9.00),  cu bagajul plin de amintiri, ne luăm rămas bun de la gazdele noastre și plecăm către casă, dornici să povestim celor dragi cum am petrecum șapte zile minunate în Herculane. Traseu retur –Mehadia – Orsova – Severin – Craiova  – Pitesti – Bucuresti.

Organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica ordinea desfasurarii activitatilor in functie de conditiile meteorologice si a anumitor necesitati ale grupurilor.

 

PENSIUNEA CASA ECOLOGICA – BAILE HERCULANE

    https://pensiuneacasaecologica.ro/

Amplasata intr-un cadru natural de vis, in muntii Cernei,  inconjurata de dealuri cu paduri virgine, Pensiunea Casa Ecologica va ofera: cazare in cabanute din lemn, vile si bungalouri, camere si apartamente de 3 pana la 6 locuri (paturi normale si etajate) cu baie proprie, televizor (lcd), frigider. Complexul este dotat cu restaurant capacitate 180 locuri, piscina exterioara, piscina interioara, jacuzzi, masa tennis, teren sport, zona de agrement.

 

DATE DE INTRARE 7 ZILE: 

18.06, 25.06, 02.07, 09.07, 16.07, 23.07, 30.07, 06.08, 13.08, 20.08, 27.08.2023

PRET:

1700 lei/ persoana

PRETUL INCLUDE :

6 NOPTI CAZARE –  7 ZILE

6 PENSIUNI COMPLETE  – SISTEM BUFET DESCHIS

BONUS:

PROGRAM DISTRACTIV DE AVENTURA

ECHIPAMENTE NECESARE PENTRU DESFASURARE PROGRAM

UN ACCES LA PISCINA

ASIGURAM CARATUL BAGAJELOR PANA LA CAMERA DOAR COPIILOR CU VARSTA DE PANA LA 8 ANI. DUPA ACEASTA VARSTA SE POATE ASIGURA CONTRA COST, 20 LEI, PANA LA CAMERA SI DIN CAMERA LA AUTOCAR.

ASISTENTA MEDICALA: CONSULTUL SI ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI SUNT GRATUITE INSA MEDICAMENTELE SUNT CONTRA COST.

ASISTENTA TURISTICA

                              FIECARE 4 COPII SUNT INSOTITI DE UN CADRU DIDACTIC!!!

NU SUNT INCLUSE IN PRET:

TRANSPORT AUTOCAR ( se poate solicita oferta de transport cu plecare din Bucuresti sau din orice oras din tara) 

In cazul in care veniti cu transportul dumneavoastra va rugam sa aveti in vedere sa asigurati transportul si pentru excursiile trecute in program. In aceasta situatie grupul trebuie sa asigure cazarea si masa soferului (in locurile retinute), taxa pentru acest loc fiind de 1.000 lei. Putem asigura gratuit cazarea soferilor care insotesc un grup compact de 50/60 persoane, in camere cu 3 sau 4 locuri.

O parte din camerele din complex sunt dotate cu AC, serviciu contra cost 20 lei/zi. Intrucat nu toate camerele au aceasta optiune, cei care
doresc acest serviciu trebuie sa precizeze optiunea in momentul in care trimit structura grupului pentru cazare.

EXCURSIILE OPTIONALE

INTRARILE LA OBIECTIVELE TURISTICE

ACTIVITATI OPTIONALE IN PARC:

Traseu de aventura prin copaci 15 lei/ un traseu, bile pe apa 15 lei/ 5 minute, tir cu arcul 7.5 lei/7 sageti, tir cu pusca  7.5 lei/ 15 focuri, trambulina 7.5 lei/ 7 minute, plimbare cu bicicleta 15 lei/ 15 minute

  • Oferta este valabila cu achitarea unui avans de 200 lei/platitor in termen de 14 de zile de la data confirmarii si transa a doua de 300 lei pana la 20 decembrie 2022. Pentru rezervarile efectuate dupa data de 20 decembrie se achita un avans de 500 de lei in termen de 14 zile de la confrmarea rezervarii.
  • In caz de retragere dupa achitarea avansului acesta nu se returneaza ci se accepta doar inlocuiri. In cazul in care retragerea intervine dupa data de 1 Aprilie 2023 sumele datorate pentru fiecare loc sunt egale cu contravaloarea taberei. Se accepta doar modificari de nume pana cu 7 zile inainte de intrare.
  • In cazul in care programul nu poate fi sustinut din cauza restrictiilor impuse de autoritati acesta va fi reprogramat la o data ulterioara stabilita de comun acord.
  • Contravaloarea pachetului se achita integral pana la data de 01 Iunie.

Din motive obiective si pentru o mai buna desfasurare a programului nu vom mai primi in grupuri de copii mai mari de clasa a 8a.

Programul este obligatoriu pentru toti participantii deoarece pe durata activitatilor nu putem oferi supraveghere in afara atelierelor. Daca considerati ca o parte dintre copiii inscrisi nu vor dori sa participe la programul propus va sfatuim sa va reorientati catre un alt program cu activitati atractive pentru toti participantii.

De asemenea, din motive de siguranta alimentara, va aducem la cunostinta faptul ca este complet interzisa achizitionarea alimentelor din afara locatiilor pe tot parcursul programului, coordonatorul rezervandu-si dreptul de a refuza continuarea participarii la program persoanelor care incalca aceasta regula.

Anexele atasate trebuie prelucrate si trimise pe mail inainte de plata avansului impreuna cu datele de contact (adresa mail si numar de telefon) ale tuturor cadrelor didactice insotitoare.

De asemenea, pe anexe trebuie sa apara absolut toti participantii (elevi + cadre didactice insotitoare + copii de cadru didactic, daca este cazul).

De asemenea, nu vom mai primi nici parinti sau bunici sau alti adulti care nu sunt cadre didactice insotitoare singura exceptie fiind cazurile medicale ce trebuie dovedite cu acte la data rezervarii. (In caz contrar adultii vor trebui sa achite un supliment de 800 lei adaugat tarifului doar in urma acordului coordonaturului, care isi rezerva dreptul de a refuza intrarea acestora in locatie).      

 

Va asteptam sa petrecem o saptamana de neuitat la Herculane!